Cum sa comanzi produse din China SUA non UE

Viața în comunism și foametea lui Ceaușescu

În ultimii ani, circulă multe povești despre viața în comunism, unele adevărate, altele exagerate sau transmise incomplet. Realitatea este că perioada anilor ’80 a fost una dificilă, dar nuanțele sunt importante. Oamenii tind să își amintească mai ales partea grea, iar astfel se creează o imagine distorsionată a întregii epoci.

Mâncarea – problema cea mai mare în comunism

Anii ’80 au fost cei mai dificili din punct de vedere alimentar. Odată cu ambiția lui Nicolae Ceaușescu de a achita datoria externă, s-a ajuns la raționalizarea produselor de bază prin cartele. Fiecare familie primea lunar cantități limitate de alimente.

Lapte: era cel mai greu de găsit. Oamenii stăteau la coadă de la 4–5 dimineața și, chiar și așa, nu ajungea pentru toți.

Pâine: situația era mai bună decât se povestește uneori. Mașina de pâine alimenta magazinul de două ori pe zi. În majoritatea cazurilor, familiile reușeau să cumpere suficient. Mămăliga rămânea însă baza alimentară.

Legume: se cumpărau de la „aprozar”, magazine dedicate. Legumele de sezon existau din abundență. Nu existau roșii iarna, dar nimeni nu se aștepta la așa ceva. Se cumpărau în cantități mici, pentru că se stricau repede, chiar și în frigider. Gustul legumelor de atunci este greu de regăsit astăzi.

Carnea

Carnea era cel mai problematic aliment, alături de ouă. În anii ’86–’89, kilogramul de carne de porc costa 31–32 lei. Fiecare familie putea cumpăra maximum 5 kg, dar era obligată să ia și un borcan de zacuscă sau alt produs nevândut.

Ouale se dădeau câte un carton de 30. Cozile erau mari, iar distribuția se făcea în spatele alimentarei, pentru a evita îmbulzeala din față.

În vitrine se găseau constant: cozi de vită, costiță, oase, parizer, tacâmuri de pui. Smântâna apărea rar. Parizerul era însă prezent mereu și, culmea, era de o calitate excelentă.

Pește exista din belșug, iar rafturile erau pline de conserve: zacuscă, tocăniță de legume, pește în sos tomat, fasole cu cârnați.

Viața în comunism

Viața era grea, dar nu se murea de foame. Lipsurile existau, dar oamenii găseau soluții. Restaurantele aveau carne, iar cantinele muncitorești ofereau meniuri accesibile, cu carne inclusă.

Raționalizarea a dus la apariția unei piețe paralele, unde oamenii cumpărau și vindeau produse „pe sub mână”: carne, pește, ulei, zahăr, bulion, icre, fileuri de sturion. Era o practică generalizată.

Poezia „Viața în comunism”

1. Toată lumea avea de lucru.
2. Deși toată lumea avea de lucru, nimeni nu muncea cu adevărat.
3. Deși nimeni nu muncea, planul se făcea peste 100%.
4. Deși planul se făcea peste 100%, nu puteai cumpăra nimic.
5. Deși nu găseai nimic de cumpărat, toată lumea avea de toate.
6. Deși toată lumea avea de toate, toți luau câte ceva „pe lângă”.
7. Deși toți luau câte ceva, niciodată nu lipsea nimic.

Locurile de muncă

Stresul, în sensul modern, nu exista. Oamenii munceau și sâmbăta, dar ritmul era diferit. Dacă nu munceai 6 luni, miliția te obliga să te angajezi. Locurile de muncă erau garantate.

Salariile obișnuite erau între 1500 și 3500 lei. Cei care lucrau în zone strategice (Nuclear Electrica, rafinării, termocentrale) câștigau 5000–6000 lei și aveau cazare și masă asigurate.

Viața socială în comunism

Sănătatea, școlile, grădinițele și creșele erau gratuite sau aproape gratuite. Eu am stat la o creșă săptămânală până la 6 ani — mâncare bună, căldură, activități. Astăzi, puțini își permit un astfel de serviciu.

Nu existau cerșetori pe străzi. Cartierele erau sigure, iar oamenii socializau enorm. După muncă, se făceau vizite între rude, vecini, prieteni. Se juca septica, table, se discutau „verzi și uscate”.

Socializarea avea însă un cost: alcoolul. Se consuma mult coniac, țuică, vin. Multe familii cheltuiau sume mari pe băutură, ceea ce afecta bugetul.

CAR-urile (Casele de Ajutor Reciproc) erau folosite pentru a cumpăra mobilă sau electrocasnice — scumpe, dar extrem de durabile.

Locuințele

Locuințele se repartizau prin întreprindere, în funcție de numărul de copii, comportament, vechime și statut. Chiria pentru un apartament de 3 camere era 130–150 lei, iar întreținerea totală 250–300 lei.

Părinții mei câștigau împreună 3500–4000 lei, deci cheltuielile cu locuința reprezentau aproximativ 10% din venit. Astăzi, proporția este mult mai mare.

Se spune adesea: „Aveai bani, dar nu aveai ce cumpăra”. Este adevărat doar pe jumătate. Nu găseai tot ce voiai, dar nici nu rămâneai fără mâncare dacă aveai bani. Diferența o făcea modul în care familia își organiza bugetul și obiceiurile.

Socializarea în comunism

Fără telefoane, internet sau programe TV variate, oamenii petreceau mult timp împreună. Socializarea era un mod de viață. Vizite, discuții, jocuri — toate acestea umpleau serile.

Acest stil de viață consuma însă bani, în special pe alcool. De aici și expresia că „mureai de foame din cauza socializării”, nu din cauza lipsei de mâncare.

Calitatea vieții depindea enorm de modul în care părinții gestionau banii și obiceiurile familiei.