Recuperare bani de la furnizori după închiderea contractului sau transferul la alt operator

Recuperare bani de la furnizori după închiderea contractului sau transferul la alt operator

Recuperarea banilor rămași în sold după închiderea contractului de energie electrică sau după transferul către un alt furnizor se poate face rapid și complet online. În cazul Enel, procedura este simplă dacă știi exact ce documente trebuie trimise și cum trebuie completată cererea.

În situația mea, după vânzarea unui imobil, noul proprietar s-a abonat la același furnizor (Enel), iar contractul meu a fost închis automat. Nu a fost nevoie să notific furnizorul. Totuși, am continuat să primesc facturi cu un sold negativ de -72 lei. După un an, am decis să recuperez suma.

Pe rețelele de socializare am găsit multe discuții despre cât de greu este să recuperezi bani de la Enel, însă după trei încercări am reușit. Dacă urmați pașii de mai jos, aveți șanse mari să obțineți restituirea din prima.

Recuperare sold Enel online

Acte necesare pentru recuperarea banilor

  • Cerere de restituire a sumelor plătite în avans – Descarcă PDF (unde este nevoie)
  • Fotografie cu cartea de identitate (C.I.)
  • Ultima factură cu sold negativ (opțional, dar recomandat)
  • Extras de cont cu IBAN-ul în care doriți virarea banilor
  • Dovada ultimei plăți (bon fiscal sau extras bancar)

Recomandare practică: Dacă plata a fost făcută online cu cardul, trimiteți două fișiere separate: unul cu dovada plății și unul cu IBAN-ul. Chiar dacă IBAN-ul apare în extrasul bancar, Enel solicită uneori un document separat.

După ce aveți toate documentele, puteți solicita online restituirea soldului.

Pași necesari pentru recuperarea banilor de la furnizori

Procedura este valabilă atât pentru energie electrică, cât și pentru gaze naturale.

Selectați tipul de serviciu (energie sau gaze), apoi alegeți Facturi și plățiSolicitări Cont (fișă sold, eșalonare, restituire sume).

La secțiunea Tip Client, selectați Nu sunt client, deoarece contractul este deja închis. Daca sunteti client inca, alegeti Sunt Client.

Electrica Furnizarelink contact

Engie - Link contact

Hidroelectrica - Link contact

PPC Energy  - Link contact

Mesajul pe care l-am trimis

Acesta este mesajul pe care l-am folosit și pe care îl puteți adapta:

Bună ziua,
Sunt xxxxxxxxxx, fost client Enel în urma vânzării unui imobil situat în adresa imobilului.

Doresc restituirea sumei de 71,95 lei în contul:
IBAN ROxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Banca – numele băncii

Aferent facturii:
ID factură: 5200xxxxxxx
Cod client: C10297xxxx
Cod plată: 24097xxxx

Fișiere atașate:
1 – Cerere restituire (PDF)
2 – C.I. (JPG)
3 – Factură (JPG)
4 – Dovadă plată (61,90 lei) + IBAN

Dovada ultimei plăți:
Plata la POS non‑BT cu card VISA
EPOS 22/10/2022 7100xxxx TID:7100xxxx ENEL ENERGIE BUCUREȘTI RO
41407826 valoare tranzacție: 61,90 RON RRN:22950514xxxx
REF. 209NVPO22301xxxx

Sumele diferă din cauza soldului și a rectificărilor ulterioare.

După încărcarea documentelor, veți primi un număr de înregistrare pe e-mail. Termenul oficial de răspuns este de 20 de zile lucrătoare. În cazul meu, cererea a fost trimisă pe 30.10, aprobată pe 17.11, iar banii au intrat în cont pe 21.11.2023.

Răspunsul de la Enel

Dovada restituire sold Enel
Dovada restituire sold Enel

Acesta este e-mailul primit de la Enel. Procedura poate părea complicată, dar dacă urmați pașii de mai sus, recuperarea banilor devine mult mai simplă.

Update:

Banii au fost virați în cont în ziua anunțată în e-mail.
Facebook Twitter WhatsApp

Postări populare de pe acest blog

Cum sa comanzi produse din China SUA non UE

Dezumidificator Turbionaire Smart 10/12/16 – Review complet, păreri și recomandări. Merită cumpărat?

Cat de important este un subar la cosul de evacuarea a fumului

Colete fara TVA si taxe vamale China

Traducere subtitrare in timp real online instant cu Video Potplayer